Melancolie..

   A fost odata o fetita, careia o sa-i spunem Maria. Ea ura toamna, pentru ca acest anotimp reprezenta sfarsitul vacantei de vara,o vacanta pe care o astepta atat de mult dar care trecea atat de repede pentru a face loc acestui anotimp ploios. Trebuia sa spuna adio zilelor insorite si sa le salute pe cele ploioase, sa renunte la rochite in favoarea pantalonilor si a puloverelor , sa lase joaca si sa se puna cu burta pe carte, ca doar incepe scoala. Astazi de exemplu ar fi vrut sa se joace cu prietenii ei in parc dar sta trista la geamul camerei ei si priveste ploaia. Unde au plecat florile? De ce frunzele au cazut si au lasat copacii atat de zgribuliti? Aceste intrebari si multe altele ii treceau prin minte si nu o lasau sa vada adevarata frumusete a acestui anotimp.
    Sa stiti ca prima zi de scoala nu a fost asa cum se astepta, din contra a fost chiar distractiv sa se intalneasca cu colegii, cu doamna, a invatat lucruri noi si notele de zece au inceput sa-i umple inima de bucurie. Atunci cand ploaia s-a oprit a fost chiar distractiv sa se joace cu prietenii ei printre frunzele atat de frumos pictate care acum formau un covoras moale iar caciulita pe care i-a cumparat-o mama ii statea atat de bine incat nu ar fi dat-o jos nici in casa.  Maria este vrajita, vrajita de acest anotimp pe care il ura atat...de toamna.
    Anii au trecut si la bratul lui, se plimba prin parc. Este toamna, vantul isi face simtita prezenta iar ea se aseaza zgribulita la pieptul lui. Acum are parte de primul sarut adevarat din viata ei, un sarut care o face sa zboare....nu este soare dar ea este atat de incalzita cum nici in cele mai toride zile de vara nu a fost.

 

foto: http://costinel36.wordpress.com/





 A fost odata o fetita careia i-am spus Maria...acum este sotie, mama, femeie si o sa-i spunem Mirabela.  Ea cu fiecare an iubeste din ce in ce mai mult acest anotimp...TOAMNA.